marți, 19 noiembrie 2013

Am indraznit :)

Am fost in weekend la un eveniment care a inchis seria de "cursuri pentru femei manager" la care am participat si eu.

Ar fi multe de spus despre asta - despre ce a insemnat acest curs pentru mine...dar asta intr-o alta postare.

Poate e mai important sa spun ce am facut dupa acest eveniment ca sa se inteleaga ce impact a avut cursul asupra mea si asupra anumitor participante:)

In mod normal la un asemenea eveniment m-as fi dus agitata, stresata , as fi avut in gand doar "sa stau putin", "sa ma intorc repede acasa", "sa nu pierd cheile de la masina","sper ca imi sta bine parul".
In schimb:
               - m-am dus si am stat pana la sfarsit,
               - sa ma intorc acasa repede nu mai avea sens pentru ca era deja tarziu,
               - nu pierdusem cheile de la masina,
               - parul era mai puternic decat oricand (exista dovezi pe facebook :)).

Astfel ca m-am oferit sa le duc pe colegele - manager si ele ca si mine :) - la hotelul unde erau cazate.
Pentru ca nu stiam unde e hotelul am oprit la Mall pentru reconfigurarea traseului.
La Mall era Noaptea Reducerilor. Iar eu la Mall nu merg nici Ziua....

Asa ca am intrat si nu stiu cum se face ca totul era la reduceri doar Cola era gratis.
Erau acolo niste baieti care imparteau multa Cola de toate felurile. Si cum noi ne invarteam in cerc- doar opriseram acolo pentru reconfigurarea traseului -  reveneam la ei si iar primeam Cola.
Era Cola la doza, la sticla de jumate...
Era Cola normala si Cola zero...
Pe la a patra tura a fost si Cola pentru ca "sa avem maine in tren cand mergem acasa".
La a cincea tura cand deja trecuseram peste sfiala initiala, baiatul de la Cola a venit cu dozele pe piept si ni le-a impartit fara sa clipeasca.

Apoi din senin m-am surprins la o casa ca sa platesc un palton rosu.
Imi amintesc vag ca una dintre femeile manager mi-a spus sa nu il cumpar pentru ca e sifonat.
Eu m-am gandit ca asta poate fi considerat un defect si poate o sa primesc o reducere mai mare (nu ma gandisem bine...)
I-am fluturat baiatului cardul - dupa ce ma mandrisem in fata colegelor ca eu iau propriile mele decizii financiare si pot sa imi cumpar ce vreau cand vreau - si el imi spune sec "card respins".
Mai incercati inca o data!
Card respins.
Mai incercati inca o data!
Doamna...e tot respins!
Atunci m-am jurat pe rosu - pe paltonul rosu - ca eu am bani pe card, dar nu inteleg ce se intampla.
Baiatul da semne ca ma intelege si zice: "Haideti, cine urmeaza dupa doamna?"
Atunci o iau la fuga sa imprumut bani de la colege - ma intorc, dornica sa platesc cash, cu banii de imprumut, il rog totusi pe baiatul cumsecade sa mai incercam o data cu cardul - pentru ca eu am bani - si bineinteles FUNCTIONEAZA!
Ma intorc repede la colege ca sa rambursez imprumutul pe termen foarte scurt si ne hotaram totusi sa plecam spre hotel!

Cand iesim de la Mall o ceata cum nu mai vazusem in viata mea!
Pe o ceata ca aia nu as fi mers nici pe jos acasa - dar sigura pe mine le spun fetelor ca pornim cu masina spre Oxford.
Hotelul...hotelul se numea Oxford:)
Astfel de vreo doua ori nu am gasit hotelul dar o data l-am gasit! nu stiu de ce nu l-am gasit din prima - doar era pe strada Turda sau era strada Garofitei?
Whatever!
De acolo nu am mai stiut drumul spre casa si s-a oferit o colega sa vina sa ma ajute :)
Am plecat totusi singura! Dar pe drum incep sa aud niste zgomote ciudate!
Ma gandeam deja: ce ma fac daca se strica masina? e ora 2 noaptea, super ceata, nu mai am bani! tot e bine ca am palton daca cumva se face foarte frig!
Ajung insa cu bine acasa si cand deschid portbagajul sa iau bagajele vad un Rapper care de fapt facea zgomotele.
Era Cola de impartit cu un Rapper - care se rostogolea prin portbagaj.

Long story short - la ora 7 dimineata aud ca prin vis intrebarea: de unde a aparut paltonul ala rosu in cuier?
si nu am putut raspunde decat: A fost la Cola la oferta! si m-am culcat la loc.




duminică, 11 august 2013

Haina il face pe om..obosit:)

Zilele astea am mai mult timp liber asa ca am decis sa ma ocup de "the elephant in the room" - adica de treburile alea de care trebuia sa ma ocup acum mult timp si pe care le-am tot amanat, amanat, amanat...

Asa ca m-am apucat de ordine in dulapuri.
Am fost eu la un curs unde am aflat ca daca vrei intr-adevar sa faci ordine intr-un dulap trebuie sa arunci intai hainele pe care nu le-ai mai purtat de 2 ani.

O sa spuneti : CUM? a trebuit sa mergi la un curs ca sa afli asta?
Ei bine, nu! nu pentru asta m-am dus - dar la curs s-a atins tangential si acest subiect si mi-a ramas in minte.

M-am apucat de treaba - am aruncat fara sa ma uit inapoi:)  toate hainele pe care nu le-am mai purtat de 2 ani. Le-am pus in pungi si le-am dus repede la ghena ca sa nu ma razgandesc si sa ma apuc sa caut prin pungi ce as mai purta, ce as putea da altora, ce as putea transforma in carpa de sters pe jos....:)

Pur si simplu am aruncat tot ce nu mai purtasem de foarte multa vreme!
Cand m-am intors de la ghena am regasit dulapul gol...sau ma rog, aproape gol - in conditiile in care inainte de curatenie ii inchideam usile cu greu.
M-au incercat tot felul de ganduri: oare am facut bine, ce naiba m-a apucat sa fiu atat de drastica, oare daca ma duc la ghena acum le mai pot recupera?

Si apoi mi-am revenit instant. 
Am reanalizat situatia si in urma acestei operatiuni de shift+delete :) a hainelor am ajuns cu calcatul lor la zi
It was a win-win situation - ca sa folosesc un cliseu:) - aveam si ordine in dulap si nimic de calcat:))))

Astfel am terminat de citit cartea pe care o incepusem cu mult timp in urma si am mers si la o proiectie de scurt metraje in aer liber.

Asa, si? 
Pai cum asa, si? 
Eu nu as fi crezut ca, fara haine, calitatea vietii poate creste considerabil.



Vara e fân - nu e ca iarna:)

Nu am mai nimerit de mult la bunici atunci cand ajungeau acasa cu un car plin de fân.

Imi amintesc ca in vacantele la tara nu stiam cum sa ma eschivez de la "calcatul" fânului in sura.
Era cald si abia asteptam sa ajungem acasa - asa ca descarcatul carutei cu fân era ultimul lucru pe care voiam sa il facem cand ajungem...ce sa mai spun de  "calcat".

Acum insa - in 2013 -cand am ajuns la ei dupa ce nu i-am vazut luni de zile si cand i-am vazut cum erau obositi, transpirati, garboviti...nu am putut sa spun "io nu ma urc in sura" cum as fi spus in vacantele de vara :)

Asa ca ne-am apucat de treaba.
A fost cald, a fost greu cu furcoiul in mana - dupa ani de zile de "lucru din pix" :) - dar a fost distractiv si aparent daca ai "călcat fân în şură" macar o data - e sigur - o sa stii intotdeauna cum se face!!! :)))

As fi vrut sa atasez niste poze cu mine la lucru...dar nu au iesit!
Probabil pentru ca lucram atat de bine incat am uitat sa pozez :)

Cireasa de pe tort insa a pus-o bunicul meu care dupa ce a vazut ca am dobandit carul cu fân m-a intrebat foarte serios:
                                  "Tu Monică, la Timişoara cum îi fânu' anu' ăsta?"



sâmbătă, 6 iulie 2013

Astia mi-a mancat ficatii!

Dragilor,

va scriu de la mare, fara diacritice - pozitia nu imi permite sa le folosesc :) - adica nu sunt confortabila cu laptopul asta si sunt arsa de soare..de ma doare sufletul - nu sunt in pozitie sa caut pe intuneric(ca e si intuneric) Ş,Ţ,Ă,Î,,Â.

scurt si la obiect - ca o sa rasara soarele imediat si tre sa mergem pe plaja pentru aerosoli...
pt ca da:) cand esti parinte faci parte dintr-o anumita specie...alta decat atunci cand nu esti parinte.

eu tot timpul am crezut ca specia-parinte e ceva special, ca atunci cand devii parinte devii un om mai bun, esti mai implinit, esti complet, esti, faci, dregi:)
ma opresc aici cu descrierea...pentru detalii cautati alte mii de bloguri care vb despre asta.

eu o sa va spun cum am ajuns eu la Eforie Nord si am dat de multi parinti cu copii:)
cand am ajuns functionam pe baza de intelegere, rabdare, iubire, calm si nu intelegeam ce naiba au toti. 
m-am gandit ca marea o fi avand ceva impact negativ....sau concediul?:)

inca de la micul dejun parintii erau cu capsa pusa - mama dadea mancare copilului si la fiecare imbucatura auzeam: "dar tu chiar nu vrei sa stai cuminte! uite baietelul ce frumos mananca/sa fie clar! eu pe tine nu te mai duc niciodata nicaieri /nu mai bate din picioare/ nu mai tine mancarea in gura"
in acest timp tatal manca uitandu-se in gol....de parca era singur pe lume, nu auzea ce se petrece in jurul lui....
la pranz situatia se inversa....acelasi copil, aceleasi probleme, doar ca acum tatal ii dadea copilului sa manance si mama manca uitandu-se in gol.

am simtit cum se implicau amandoi in egala masura in educatia si cresterea copilului.

ce nu pot sa imi explic este de ce eu - dupa zile intregi de exemple "asa nu" - cand eram la circ si au aparut elefantii...si ne-am bucurat cu totii foarte tare, iar un copil...sa ii spunem copilul meu - a sarit de bucurie in spatele meu REPET, ARS, FOARTE ARS DE SOARE, eu l-am tras pe copil de urechea dreapta....
cu explicatia...ca am avut si o explicatie - ca doar bataia nu se da fara motiv - "ti-am spus sa nu ma atingi pe spate cat suntem la mare" 

in seara asta insa la discoteca copiilor - exista si asa ceva in Eforie - un tatic m-a facut sa imi mai treaca din "arsurile" de constiinta.
copiii lui dansau pe scena - mai mult se balanganeau sa spun drept:) - iar el ii aplauda cu toata puterea si il aud spunand mandru unui alt tatic: "bai, astia mi-a mancat ficatii de cand suntem la mare!!!!!"



vineri, 28 iunie 2013

:)

Dragilor,

Hansel&Gretel nu s-a ţinut pentru că Hansel s-a îmbolnăvit....- deci nu am ce povesti:)
Deşi aş putea povesti cum puteam face multe altele dacă ştiam că Hansel are scutire medicală:)

Şi în rest? În rest urmează ceva concediu ...aşa că vă pup:)



joi, 20 iunie 2013

Shakespeare in love

Am fost la piesa King Lear susţinută de celebrul Globe Theatre din Londra.

Totul bine şi frumos - piesa s-a ţinut într-un spaţiu neconvenţional (adică în curtea Colegiului Bănăţean), actorii povesteau cu spectatorii înainte de începerea spectacolului, plasatoarele (nişte fete de liceu) mi-au greşit de două ori locul - şi mai aveam puţin şi mă aşezau lângă Rege că tot era foarte popular:)....era prea cald, dar era bine :)

În fine, începe piesa.

Everything was beautiful! [a se citi cu accent britanic]

Când deodată o fată de liceu - care stătea în primul rând - o ia la fugă spre partea din spate a zonei cu scaune amenajată pentru spectatori.
Acolo o aştepta prietenul ei, probabil, cu părul vâlvoi şi coşuri ce se vedeau de la depărtare:), zâmbind timorat.
Din acel moment habar nu mai am ce s-a întâmplat în piesa lui Shakespeare!!! dar ce se putea întâmpla?era o tragedie...so no surprise there:)
Eu stăteam cu sufletul la gură să vad ce se întâmpla între Ei - între El şi Ea:)
El s-a apucat să explice ceva...nu auzeam ce pentru că The Duke of Albany vorbea prea tare.
Apoi Ea care era în atac s-a apucat să gesticuleze....apoi şi-a pus mâinile în sân - iar nu am înţeles prea bine ce se întâmpla pentru că în piesă revenise Cordelia - fiica cea mică a Regelui Lear şi se precipitau lucrurile si acolo.

Apoi deodată King Lear înnebunise şi ÎN IZMENE o ia la fugă de pe scenă spre spatele zonei amenajate pentru spectatori şi trece în goană pe lângă cei doi îndrăgostiţi care se sperie fantastic şi se îmbrăţişează puternic - oripilaţi probabil de un englez de culoare care fugea în izmene prin curtea Colegiului Bănăţean.

Mă liniştisem şi eu - mă gândeam că na! i-a împăcat King Lear - nimic nu îi mai poate despărţi!!!
Şi intr-un moment de slăbiciune..mă concentrez doar la piesă....şi îmi dau seama că Ea stătea pe locul ei cuminte, din primul rand, cu lacrimi in ochi....
Dar baiatu'!!! unde era baiatu'????

În fine...nici azi nu ştiu dacă plângea după El....sau plângea pentru că între timp muriseră ăştia cu toţii în piesă!!!!

Pentru duminică am bilete la Hansel&Gretel...revin cu impresii:)

luni, 10 iunie 2013

Melodii sau cântăreţi?

Adaug o categorie- cea din titlu- la subdomeniile stabilite anterior. E ok cu voi, da? :)

Ieri după amiază am fost la Buziaş. Ca să ducem copilul în natură :)

Aiurea...voia neapărat să vadă un avion şi avionul din Buziaş era cel mai bun pentru satisfacerea acestei dorinţe.

Pe drum ascultăm Europa FM şi la un moment dat începe o celebră melodie: All that she wants - de la Ace of Base.
Eu mă apuc de cântat serios, iar copilul mă întreabă de unde ştiu melodia.
Îi răspund că e o melodie de cînd eram eu mai mică :)
Şi brusc îmi reamintesc cum ne-au cumpărat părinţii mei un radiodublucasetofon - marca INTERNATIONAL (cred ca era prin '92-'93).
Şi cum am cheltuit toţi banii pe casetofon nu am mai avut cum să ne cumpărăm şi o casetă:)
Iar eu - în clasa a cincea fiind - eram şefa clasei şi deci trezorier şef :) - se nimerise să am bani strînşi pentru savarinele+sucurile de la carnavalul ce se apropia....

Iar cu această infuzie de capital....ne-am luat două casete...piratate evident [că savarinele erau ieftine pe vremea aia :)) ] - şi anume: MICHAEL JACKSON - DANGEROUS şi ACE OF BASE - HAPPY NATION.
Ce vremuri :) - ataşez nişte imagini pentru reamintire :)



Revin însă...şi îi povestesc copilului cu emoţie cum înainte erau nişte casetofoane care aveau nişte casete şi ascultam muzică şi aşa şi pe dincolo.....

Iar el îmi spune sec: 'Când eram eu mic era televizor şi melodia care îmi plăcea mie era: Alejandro, Alejandro, Roberto'




sâmbătă, 8 iunie 2013

Aşa, şi?

M-am gândit şi răzgândit de prea multe ori referitor la acest blog.

Dacă să scriu sau să nu scriu (puteam foarte bine să mâzgălesc ceva într-o agendă expirată),
dacă o să fie citit sau nu (nici nu contează asta - la urma urmei pot să nu dau SHARE),
dacă o să fie/fiu criticat/ă sau nu (EEEE! Aici ar putea fi ceva probleme:) ).

Apoi am început să disec capitolul *despre ce să fie* pentru că în urma studiului făcut - adică am citit câteva articole pe net de genul "cum să ai un blog de succes în 10 paşi" am descoperit că trebuie să vorbeşti despre un subiect la care te pricepi foarte bine.

Aşadar au început alte probleme: să fie despre alăptat, despre psihologia copilului mic, despre slăbit, despre îngrăşat, despre slăbit din nou, despre îngrăşat din nou, despre munca la o corporaţie, despre uitatul la seriale noaptea în timp ce găteşti, despre dorul de casă, despre cele 15 minute de linişte pe care le am seara când stau lângă copil să adoarmă, despre?????

Oare despre ce aş putea eu să scriu? în mod evident sunt avizată în atâtea [sub]domenii:)


Astfel am luat hotărârea să nu scriu nimic - de fapt nu am nimic de zis - toate cele de mai sus au fost şi sunt spuse mult mai bine de alţii.

aşa,şi?

Şi atunci..mi-am amintit cum toată lumea spune despre mine că povestesc frumos şi cu umor lucruri aparent banale dar care povestite de mine devin amuzante [vezi prietena mea Rodica care îmi spunea că aş putea participa la concursurile de genul "Tinere condeie"]

aşa, şi? - veţi spune...

Păi o să le scriu aici - pentru ca în viaţa personală să vorbesc mai puţin la telefon:))


aşa, şi?
A, de ce acum? Păi pentru ca acum în sfârşit am curaj.
Pentru că am descoperit că poţi să îţi desfaci aripile şi să încerci să zbori....mă rog, în cazul meu, să sar la trapez [vezi poza] - chiar dacă după aia închizi ochii...şi speri doar ca totul să se termine cu bine :)


Aştept părerile şi comentariile voastre.

Chiar şi alea cu: Aşa, şi? :)