duminică, 21 decembrie 2014

Mamele Campionilor

Acum câţiva ani circula pe net o reclamă/un filmuleţ care vorbea despre mamele campionilor şi despre cum primul antrenor al unui mare campion este mama lui.



Cred că la vremea aia eu mă luptăm să îl învăţ pe Copilul meu să spună corect BEGA – pentru că îi spunea GHEBA sau să spună corect GALBEN pentru că spunea GAMBEN.
Dar tot timpul m-am simţit o mama de campion – şi cred că aşa ar trebui să se simtă fiecare mamă.
La urmă urmei fiecare copil este special!
Şi devine un adult special!
Doar că noi uităm asta..iar cu trecerea timpului uităm şi mai tare :) şi pare ceva miraculos când întâlnim pe cineva ieşit turmă, îl vedem special şi deosebit...şi nemaiîntalnit...
Când de fapt am fost cu toţii deosebiţi..doar că ne-am luat cu altceva şi am uitat!

Dar să revin…
Astăzi, Copilul meu de 5 ani a participat la o emisiune în direct, la radio.
Trebuia să ştie nişte poezii, ghicitori, curiozităţi.
Eu că prim antrenor m-am străduit cât am putut să fie cât de bine pregătit se poate.

Iar el …s-a dus acolo echipat cu o cască de soldat şi cu o mitralieră de jucărie!


Şi cu toate emoţiile mele şi contrar principiului “ascultă de mama, că mama ştie!” l-am lăsat să facă cum a vrut el!
Adică...a fost greu, a fost aproape imposibil să pot spune:
 “Fă cum îţi doreşti tu, Robert! Am încredere în tine”

Dar am reuşit!

Aşa că până ne-am dezmeticit, Copilul era în studio, emisiunea începea, iar eu aşteptam cu mitraliera şi casca în braţe....să spună ceva!

[În paranteză fie spus – cu o săptămână înainte a trebuit să răspund unui reporter la nişte întrebări şi i-am spus să mi le spună înainte că să îmi pot pregăti răspunsurile. Azi mi-e ruşine de asta!]

Şi Copilul a spus!
A spus poeziile, a spus ghicitoarea, a spus că ne-am luat televizor şi că filmele se văd altfel acum – mai ales unul cu o rachetă ce pleca în spaţiu:))
A spus cum nu a avut cască de soldat la Serbare dar acum şi-a cumpărat!

Ce mai! A ieşit din desfăşurătorul emisiunii! A fost original! :)

Iar eu – că mamele campionilor – am stat în Camera Verde...sau Magenta sau ce culoare o mai fi!
Mă rog, nu ştiu unde stau mamele marilor campioni!
În cazul meu era o camera afumată, cu un radio vechi pus pe o masă acoperită de o muşama, o camera plină de alţi părinţi de campioni care vorbeau între ei.


Şi au vorbit în continuu, nici măcar nu mai erau atenţi la ce vorbesc copiii lor la radio.
Pentru ei devenise o rutină efectiv.
Cred că nu era vorba de neglijenţă sau nepăsare. Pur şi simplu nu îi mai ascultau pe copii din lipsa de timp.
Oamenii erau prea ocupaţi să le planifice următoarele evenimente, următoarele costumaţii, roluri, etc.
Iar eu sorbeam fiecare cuvânt al Copilului – stand sprijinită de masa cu radio-ul că să îl aud mai bine...

Şi m-a apucat plânsul când l-am auzit spunând relaxat:

“Mie mi-ar plăcea să cântăm Steaua Sus Răsare” – deşi ceilalţi copii erau pregătiţi să cânte la chitară Jingle Bells.

Probabil că te poţi obişnui şi cu...celebritatea :) - nu ştiu! Încă nu am încercat :)

Dar...aş vrea să nu ne obişnuim niciodată cu desfăşurătorul şi să putem să cântăm ce ne place, nu ce trebuie, pentru că aşa e pregătit şi aşa se face :)


Iar dacă la noi ăştia mari nu se mai poate...nu trebuie să ratăm şansa pe care o mai avem cu ăştia micii :)

miercuri, 17 decembrie 2014

Sărbători Optimiste!

Se apropie Crăciunul….şi orice ar spune toată lumea că e timpul să fim mai buni, că e momentul să ne amintim de lucrurile frumoase, să fim mai toleranţi şi tot restul de aspiraţionale care ne invadează viaţă...eu pur şi simplu nu pot!
Efectiv nu pot!
Adică...mi-am propus!
Chiar am hotărât să fac o aroganţă şi să încerc să fiu mai bună doar de Crăciun, să fiu mai tolerantă exact în perioada asta…chiar am zis că o să încerc!
Dar chiar nu se poate!
Pare împotriva firii!
Pentru că în perioada asta totul e cu NU!
Totul e despre cum nu se poate, nu mai e timp, nu ştiam că se mai poate, nu ştiam că mai e timp...
Apoi mai e cu NU am putut să rezolv până acum şi încep acum să rezolv tot ce nu am făcut tot anul.
Asta e probabil valabil pentru fiecare dintre noi.
[da...şi eu am căsuţa de e-mail aproape plină şi deşi mi-am propus să arhivez în fiecare zi –iată e 17.12.2014 şi primesc zilnic mesaj “your mailbox is almost full”...chestii corporatiste..e mai bine să nu le ştiţi! :)]

Şi apoi vine potopul!
Pentru că dacă noi nu putem, trebuie să găsim repede pe cineva care să poată! J
Şi aşa o să ne izbim şi de nu-urile altora! Pentru că nici ei nu pot, nu au timp, nu ştiau şi toate combinaţiile de NU care mai există!
Şi au problemele lor! NU mai au timp de ale noastre!

Aşa că sărbătorile se apropie şi VREAU să nu mai spun (forţez negativul acumJ ) că nu ajung la Serbare, că nu se mai poate circula cu maşina, că nu am timp să cumpăr cadourile, că nu am chef să le cumpăr, că nu înţeleg de ce unii lucrează de sărbători şi alţii nu (iar eu sunt unii), că nu îmi place că nu ninge!

Cred că vreau să spun DA Sărbătorilor :) !

Aşa că în spiritul celor enumerate haotic mai sus, am spus că trebuie să îmi schimb atitudinea şi am început de dimineaţă (la lucru...nu am putut să încep de acasă cu optimismul, era prea devreme...).
Astfel la întrebarea:
Puteţi să mă ajutaţi cu ceva?
Răspund: Da, sigur! :)
[cu un zâmbet sincer – pregătindu-mă pentru cel mai pozitiv şi binevoitor răspuns la o eventuală speţă complexă de genul “nu se poate aşa ceva!”....şi aud:]

Îmi puteţi capsa foile astea două?

 ???????????????
Şi am putut! A fost cea mai optimistă capsa pe care am pus-o unor foi! :)


Sărbători Optimiste tuturor! :)




luni, 8 decembrie 2014

Un băţ de Moş Nicolae

Cand eram mica intotdeauna Mos Nicolae aparea seara tarziu in ajun, niciodata a doua zi dimineata, si intotdeauna dupa un zgomot, un fasait, un fosnait de pungi din alea...naspa:)
Il asteptam intotdeauna, venea intotdeauna, stia intotdeauna! :)

Adica....credeam cu tarie in aceste doua institutii - a lui Mos Nicolae si a lui Mos Craciun!
Asa ca atunci cand din greseala, am descoperit cadourile de Craciun cu o luna inainte in dulap, acoperite, camuflate, ca eu si sora mea sa nu le gasim - am fost convinsa ca Mosul le-a adus mai repede ca sa nu ii fie greu in Ajunul Craciunului....si le-am lasat acolo :)

Acum insa....facand parte din aceste institutii :) mai precis din Comitetul de Organizare a Evenimentelor totul pare altfel!
Adica - ti se da taskul: faci un plan, aplici chestionarul, obtii niste rezultate pe esantionul reprezentativ, si apoi...dai drumul la program!

Altfel spus spargi usa la lucru ca tu ai de facut cumparaturi de Mos, gasesti loc de parcare pentru ca gandesti pozitiv, ajungi la magazin, scoti lista:

"o ciocolata, inca o ciocolata dar altfel si sa fie kinder, o bomboana pe bat, o masina de gunoi care sa nu fie lego"
 - legenda: masina sa nu fie lego - despre gunoi nu a spus cum tre sa fie:) -

Rezolv in 2 minute partea dulce...si trec la partea cu masina de gunoi.
Mai trec o data, si inca o data, si inca o data...NIMIC! 

Sun acasa: da-mi-l pe copil la telefon!
- Robert, mami? mai exact ce voiai sa iti aduca Mos Nicolae?
-Sigur sigur? si daca nu gaseste? nu ai vrea altceva?

Ma convinge ca nu se poate ca Mos Nicolae sa nu gaseasca masina de gunoi! 
Asa ca inchid telefonul si reincep cautarile!
Nimic! 
Fiind in totala criza de timp apelez la varianta de backup - ii cumpar o motocicleta de pompier..cu un pompier pe ea...din lego - pt ca era cel mai apropiat lucru de..masina de gunoi!

Mi-am inchipuit ca un pompier dedicat...ar aduna de pe jos mizeriile....
Iar copilul s-ar putea juca frumos cu o asemenea jucarie, mai ales daca Mos Nicolae i-ar scrie o scrisoare in care sa ii explice astea!

Dumnezeule! Groaznic!

Ajung acasa, imi recunosc infrangerea...iar a doua zi recunosc si meritele!
Bai, sunt oameni care gasesc masini de gunoi care sa nu fie lego:)
E adevarat ca era o masina de gunoi care nu incapea in ghetute - dar acum te mai uiti la asta?

Asa ca in seara de Mos Nicolae in timp ce copilul a dat telefoane la Sighisoara si la Cluj sa vada daca Mosu' a trecut pe acolo am reusit sa fosnesc si eu si sa asez totul cum trebuia!
Nu am uitat nici de Beţe/Jordiţe/cum le-o fi zicand!


Si..."Uuuu! Mos Nicolae s-a incurcat! I-a pus lui Tati ciocolata Kinder in loc sa o puna la mine"

Nimic..nimic despre masina de gunoi!

"Si..masina de gunoi ai vazut-o?
Da...stiam eu ca o sa gaseasca!"



Am mari emotii cu Mos Craciun! 
Aşa, şi?:)

luni, 1 decembrie 2014

De 1 Decembrie...nu-i pamant ca si Ardealul!

Am participat si eu...ca tot romanul, azi de ziua lui, la defilare, la concert, la kurtos, la tot!
Nu am inteles inca  - si sunt sanse sa nu inteleg niciodata - care e treaba cu hamsiile!
Nu pot intelege!

Trecand insa peste hamsii - cu greu ce-i drept - azi nu am simtit spiritul romanesc, nu mi-a venit sa cant "noi suntem romani" - desi m-a obligat Copilul, cand a inceput sa ploua am plecat de la concert (iar ploaia nu e niciodata un impediment pentru mine), nu am stat la artificii, nu am facut nimic ca sa punctez ziua tarii mele.

A fost insa un moment cand am facut tot, absolut tot ca de 1 Decembrie...sa fiu acolo!

Nu va inchipuiti ca ne intoarcem in timp ..pana in 1918 :)
Nici nu ne putem intoarce exact in timp intrucat am uitat anul in care am fost ACOLO!
Adica..poate era 2002, poate era 2003...nu imi amintesc exact!

Dar imi amintesc cum am plecat cu un tren de noapte la Alba Iulia - cu "fetele din camin".
Pur si simplu!

Pentru cei care au fost cu trenul  "la viata lor" - acest tren era de fapt personalul Bucuresti Nord - Teius - un personal dotat cu 2 trepe de caldura - foarte frig si foarte cald.
In noaptea aia a fost foarte frig :)
Am ajuns la Teius unde am stat toata noaptea, asteptand un tren de legatura, care sa ne duca la Alba Iulia.
Acum asa...retrospectiv pot spune ca a fost emotionant: erau veterani de razboi cu decoratiile in piept asteptand si ei sa ajunga la Alba, oameni in costume nationale...mancand parizer cu paine intr-o gara... ca sa ajunga la Alba Iulia, gara era ticsita de oameni faini....

Cum parea atunci
Si atunci parea la fel!

Gara aia din Teius parea magica, luminoasa...si avea un scop - nu parea deloc ponosita si infricosatoare - cum era de fapt si e si acum:)
Iar restaurantul Cafe River - ramas de referinta in memoria noastra colectiva - a noastra, a fetelor din camin - a fost....cel care ne-a tinut de cald.
Tin minte cum am cantat acolo tot felul de cantece, cum nu am mancat si nici nu am baut nimic - ca ...nu venise inca bursa :) , cum luni de zile apoi m-a obsedat melodia Adei Milea: Perspectiva (as fi pus un link sa o ascultati - dar e atat de elitista ca nici nu se gaseste pe youtube).
[iata un teaser: vrei sa fii mare in tara ta/atunci pleaca din ea/ cat de departe vei putea/numai asa vei progresa]


Am ajuns la Alba Iulia cu noaptea-n cap - ne-am adapostit intr-o biserica pana s-a luminat de ziua, am urmarit defilarea, am cautat cu disperare o placinta cu varza, am dansat hora unirii cu niste necunoscuti, am fluturat stegulete, ne-am certat pentru ca eram obosite, ne-am impacat pentru ca eram foarte obosite, iar seara ne-am inghesuit intr-un personal si ne-am intors la Brasov.
La Sighisoara maica-mea mi-a azvarlit o geanta in tren - cu hainele spalate si mancare facuta!



Au trecut mai bine de 10 ani ....inca nu stim ce a fost in aer atunci:) - o fi fost tineretea, prietenia, Romania :)


Dar...dupa mai bine de 10 ani, noi, fetele din camin, cel mai mult ne felicitam de 1Decembrie :), nu trecem prin gara Teius fara sa dam sfara-n tara, ascultam in continuare Ada Milea (eu sigur:) ), iar Cafe River din Teius- e un loc de neegalat!


sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Totul pentru un cappuccino

Sambata e o zi grea!
O stiu toti cei care lucreaza de luni pana vineri:)
Asa ca atunci cand decizi ca sambata nu dai cu aspiratorul, nu stergi pe praful, nu faci mancare, nu speli haine, nu le calci, nu faci cumparaturi....pare cel putin incredibil! Pare ca ...iesi din rutina:)))

{a nu se intelege din fraza de mai sus ca eu as face toate cele enumerate mai sus intr-o singura sambata :))) }

Dar tu stii ca sambata asta vrei un cappuccino! din ala adevarat! orice ar fi!
Cappuccino din ala care sa indeplineasca ....toate conditiile si dorintele: sa nu fie facut de tine, sa nu fie facut dintr-un plic, sa fie..perfect cand iei paharul in mana si sa poti spune: nu mai trebuie adaugat nimic si sa fie baut cu prieteni buni.

{se spune ca cei care beau cappuccino ...sunt perfectionisti!...iata fraza de mai sus confirma studiile cercetatorilor americani}

Asa ca am construit un intreg scenariu pentru ...un cappuccino!
Prietena buna aveam, loc bun de luat cappuccino stia ea, copil avea si ea...si atunci am zis ca mergem si cumparam cate un cappuccino to go si apoi mergem cu copiii la un loc de joaca.

Asta in traducere pentru oamenii fara copii - dar si pentru cei care au copii :) dar nu au cu cine sa ii lase sambata - inseamna ca tu vrei sa stai linistit...in timp ce copilul epuizeaza toate jucariile dintr-un cadru organizat, contra cost evident :)

Asa ca am strabatut tot centrul pe jos cu copiii pentru a cumpara ..deja celebrul cappuccino:) - in centrul orasului ...nu poate circula nici un excavator - ce sa spunem de doua mame cu doi copii care se certau deja pe subiecte "cosmice" - care dintre ei e mai bun, care e pe primul loc, care sa tina siretul luat de acasa pentru facut...fundite in caz de nevoie :)))

A fost greu..dar am ajuns in cele din urma la locul de joaca...
Am baut cappuccino ala perfect...rece!
Pai...cald fusese cand il cumparasem!
Dar..cand un lucru e perfect..e perfect si rece! :)


Si am crezut ca nimic nu poate strica o zi atat de frumoasa :) 

Doar ca...a venit ora pranzului, ne-am adunat repede, am sunat acasa sa vedem daca cineva (??????) facuse de mancare.
Nu facuse nimeni nimic! :)
Atunci am apelat la varianta ..."damage control"...- adica am intrebat copilul - ca el stie cel mai bine, nu-i asa, ce vrea sa manance la pranz! 
Si copilul a spus: un fel de ou cu branza in tigaie cum am mancat la prietenul meu Nikolas!
Sunat din nou acasa si dat comanda - exact sub forma de mai sus - ca sa fie mancarea gata cand ajungem! Copilului ii era foarte foame de la atata zbenguiala si povestea deja cum ar manca turta dulce si ciocolata!

Dar surpriza....ajungem acasa si ....nimic! nici un ou, nici o branza, nici o tigaie!
Pentru ca...nu stiu pentru ca ce! 
Pentru ca parea o reteta complicata...si "bucatarul" nu mai facuse niciodata asa ceva - ca nu parea nici omleta, dar nici ou-ochi cu branza rasa deasupra...si atunci ...nu s-a putut decide asupra preparatului!


Dupa un schimb de replici...culinare...in care eu m-am jurat ca de acum inainte sambetele nu voi mai face mancare ci ii voi lasa....pe altii sa exerseze (ca sa nu mai fie luati pe nepregatite de cererile speciale ale copilului) "bucatarul" si copilul s-au culcat la pranz si eu am facut hummus (din ala din naut, sa ne intelegem:) ).

What's wrong with me?!?!?!





marți, 11 noiembrie 2014

Copiii cu cine voteaza?

Probabil ca e in mintea tuturor subiectul: ALEGERILE!
E normal sa il cuprinda febra alegerilor si pe un copil ce tocmai a implinit 5 ani.

Si cum noi la televizor putem urmari doar dezbateri cu Mickey Mouse, Ben Ten, Printesa Sophia si ....prietenii lor - e clar ca a fost o supriza cand am fost intrebati, asa ca parinti:

Copilul - Victor e hotoman mare?
Noi - Victor de la Gradi?
El - Nu, Victor Ponta.
Noi - Dar tu il stii pe Victor Ponta????

Si pentru ca se preteaza varstei, toate intrebarile lui sunt: acolo ce scrie? cum se citeste ce scrie acolo? dar in poza aia mare cine e? si noi cand ne cumparam ce e in reclama aia?

Astfel - inainte de turul intai - doar folosind publicitatea stradala:) - Copilul cunostea candidatii: Victor - hotoman mare, Iohannis din Ardeal ca Mami si Monica Macovei - Monica exact cum o cheama pe Mami.

E clar ca erau unii candidati care porneau din "pole position":)
Noi insa - ca niste parinti responsabili i-am explicat Copilului ca nu asa se voteaza, ca e mai complicat, ca nu conteaza de unde esti, ca nu e bine sa categorisesti, ca NU-I ASA! trebuie pedepsit comportamentul nu omul, ca nu tre sa te legi de coincidente....ma rog! am vorbit degeaba!

In ziua votului Copilul ne-a rugat sa votam cu Iohannis!

Noi i-am spus ca o vrem pe Monica! Si atunci ne-a facut buletinul de vot de mai jos:
Monica...in oglinda....




Dar a tot insistat ca el il vrea pe Iohannis.
Ok! pe Iohanis atunci - am cedat noi!

DAR, MAMI, EU NU STIU SA SCRIU IOHANNIS!
CE FAC ATUNCI?

asadar, dragi parinti...
oameni buni:)

Ascultati-i pe copiii vostri...macar din cand in cand! :)
Invatati-i pe copiii vostri ce trebuie sa stie! si ce trebuie sa scrie! si ce e bine sa stie....si sa voteze :)

Votati cu grija :)


PS. 
Mesaj pentru mama mea:
Mama? Melescanu? In 2014?





duminică, 2 noiembrie 2014

Oamenii ies in poze asa cum sunt

Stiu ca abunda facebookul de poze…de tot felul: peisaje, peisaje lucrate, selfie, portret, lucrate, nelucrate, instantanee, instantanee lucrate, poze cu zambete largi, cu oameni asortati, cu oameni si ce fac, cu oameni si ce mananca, cu oameni care se duc undeva, care vin de undeva….cu oameni care parca s-ar duce undeva :)
In fine… sunt tot felul de poze.
Nu e ca si cum ma enerveaza!
Ati simtit cumva asta?!
Asa, si…daca ati simtit ce?
Eu aveam nevoie de o poza, orice poza care sa devina poza mea de profil pe blog.
Cum doamne iarta-ma sa pun ORICE POZA?
Nu pot pune orice poza! Pentru ca acesta nu este orice blog!
Astfel m-am decis ca atunci cand fotograful ii va face poze Copilului de ziua lui…sa imi faca si mie o poza…si gata!
Aveam poza, faceam upload! Voila! Dadeam o alta fata blogului:)

Si de aici …tavalugul!!!
Dar eu nu am pozat niciodata! Dar cum sa pozez eu? Dar ce m-a apucat?
Si oricat incercam sa imi spun ca totul o sa fie ok, e doar o poza…imi reveneau in minte cuvintele surorii mele:
 Moni, oamenii ies in poze asa cum sunt! Exact cum sunt in realitate!
Moni, oamenii ies in poze asa cum sunt! Exact cum sunt in realitate!
Moni, oamenii ies in poze asa cum sunt! Exact cum sunt in realitate!

Cand am spus ca am depasit momentul mi-am amintit alte vorbe de duh ale prietenelor din facultate:
Cel mai important lucru al unei femei este parul! El trebuie sa fie puternic!
Daca nu ai parul puternic…nu ai nimic!

Asta aproape m-a facut sa abandonez sesiunea foto.
Totusi prea se legau lucrurile – sesiunea foto a Copilului era dupa-amiaza, seara mergeam la o nunta asadar urma sa fiu imbracata frumos, coafata frumos, machiata frumos….adica urma sa ies in poze cum nu sunt eu :)
Asa ca m-am decis sa DA:)
Dar…pt ca intotdeauna e un dar:
Dimineata devreme am calcat haine – asta m-a enervat maxim, dimineata tarziu – am mers la o petrecere de copii – asta m-a binedispus, la pranz – am fugit la coafat-machiat-sfaturi de fashion (Rux – iarta-ma daca te-am terorizat!...adica nu mai stiu ce am zis dar imi amintesc perfect cum ai spus tu sub diverse forme ca sunt frumoasa :) ), apoi am fugit acasa sa ma imbrac – aici am dat cateva rateuri: unul a fost cu sutienul, al doilea a fost cu ciorapii, al treilea a fost ca am intarziat la sesiunea foto.
Cand am ajuns insa la locul cu pricina, subiectul principal al sesiunii foto era in verva - nu asculta deloc indicatiile fotografului, il ignora pe tatal lui si practic comanda toata operatiunea.
Si apoi…totul s-a naruit cand Copilul a cazut in noroi si am inregistrat o dauna totala pe partea stanga – in fata, in spate,pe mana, pe picior, pe PESTE TOT!
No…si atunci m-am relaxat!
Bine..si tot de atunci toate pozele Copilului sunt doar profil :)
Dar daca el a putut sa continue sa pozeze…asa vitregit …a trebuit sa pot si eu!
Ca atare ..am iesit in poze asa cum sunt eu – de la capat cu liniuta:
-  rad cu ochii inchisi
- stau cu mana la gura,
-  mai cad pe ganduri uneori
- si candva saptamana trecuta – pentru ca uneori sunt si neindemanatica – m-am taiat la aratatorul stang – si chestia asta apare in poze…..
- nu mai spun ca stau cu capul pe o parte :)

Pentru ca oamenii ies in poze asa cum sunt in realitate!








marți, 28 octombrie 2014

10 ani

25.10.2014

Au trecut 10 ani de cand am venit la Timisoara.

Si cum se obisnuieste...trebuie facut un bilant.

Dar sa faci un bilant e greu! am incercat sa reconstitui cei 10 ani cautand prin poze....si asa mi-am amintit subit ca a existat un moment, o mare incercare chiar, cand DIN GRESEALA am apasat SHIFT + DELETE la multe, multe, multe poze – ca atare, nu prea am dovezi ca in primii ani am fost aiciJ

Insa imi amintesc cum nu ma descurcam prin oras si trebuia sa ma duca si sa ma aduca cineva de la lucru...pardon, serviciu:)

Imi amintesc cum...atunci cand am invatat sa ma descurc singura imi luam repere ce aveau legatura cu locul meu natal – respectiv strada Ardealul, Gara si altele J

Dar incet incet lucrurile au inceput sa se lege.

Insa trebuie de la inceput sa decretez: am vorbit mult, foarte mult la telefon in anii astia timisoreni.
Iata- cel putin 3 momente din cei 10 ani – sigur au fost si altele imortalizate dar...cum spuneam nu mai am dovezi:

Apoi locuind in Timisoara am fost la cursuri festive la Cluj, la nunti la Moinesti, la Reghin, la Fieni, la Brasov, la Sighisoara, la Sibiu.


Si pentru ca mai ramasesera bani am plecat la Londra si imprejurimi.

Aparent...am stat mai mult in afara orasului decat inauntrul lui:)


Am facut Craciunuri la Sighisoara...sau la Deva- depinde unde s-a stricat masina:)

Am plecat de Pasti la bunici dar pe drum s-a stricat masina - undeva langa Sibiu!
Noroc cu Nasu’ - care sta la Sibiu, ca a venit sa ne ia din camp – asa am ajuns si noi la Miel:



Am avut mare noroc cu masina aia!
Se strica numa’ in apropierea oraselor mari!

Dar au fost dati cand am ajuns la timp pentru un lichiu cu prune proaspat scos din cuptor sau pentru scos cartofi sau pentru imbracat ia romaneasca.




Toate astea s-au intamplat dupa ce am vandut masina care se tot stricaJ



Si apoi...

Apoi ne-a trebuit patut….si scoica si carucior si cadita si hainute si baby oil si pompa de muls si ceai pentru stimularea lactatiei.


Si dupa acest moment...au inceput ceilalti cinci ani....din primii 10J


Dar au fost altfel de zile si altfel de nopti...a fost altfel de timp!

Au fost ani in care am plecat sa il cautam pe Mos Craciun – se pare ca la Timisoara nu prea vineJ
De multe ori am facut curatenie doar cu un aspirator de jucarie, am facut biscuiti cu facaletul, am plantat sequoia, am tuns bradul, ne-am maimutarit…




Se poate ca uneori sa fi fost  incrancenati:



 Sau sa fi purtat prea multe dungi...suparandu-l si pe Mos Craciun:




Dar...pot spune cu certitudine ca au fost 10 ani care nu au trecut...degeaba :)

Am ras, am plans....am cazut pe ganduri uneori ......







sâmbătă, 11 octombrie 2014

Cât timp durează o oră de înot? 157 minute

Durează fix 157 minute, defalcate astfel:

18:30 
Ajunge mama Copilului de la lucru. Preia copilul cu tot bagajul....emoţional: Cum te-ai simţit azi la lucru, mami? şi toate întrebările conexe - de ce merg la lucru, de ce stau atat, de ce trebuie să doarmă un copil la prânz.
19:00
Începe pregătirea rucsacului pentru înot: uscător de păr, cască, ochelari, prosop, aripioare. 
Când am terminat bagajul, apare o problemă: nu putem lua aripioarele, Copilul foloseşte doar plută - că acum e Campion (aşa i.a spus antrenorul). Aşa că scot aripioarele de la fundul rucsacului.
Întreb încă o dată dacă şi.a luat slipul pe el.
Aşa îmi dau seama că nu i-am luat chiloţi pentru DUPĂ înot -respectiv mă întorc de la uşă şi mă duc la sertarul cu pricina şi iau chiloţi.
19:15
Copilul nu mai vrea să meargă la înot. Lui i-ar plăcea să meargă la karate.
19:30 
Ne hotărâm totuşi să mergem înca o dată. Plecăm de acasă cu maşina. 
Vorbim foarte puţin...ca să nu tulbur apele:)
Mă apuc totuşi de fredonat melodia de la radio - It must have been love de la Roxette.
Copilul mă întreabă: Melodia asta e de pe vremea ta?
19:40 
Parchez maşina la mama naibii....
Reformulez: Parchez maşina destul de departe de bazin pentru că mişcarea înseamnă sănătate.

19:50 
Copilul iese din vestiar echipat de înot....şi  când dă ochii cu mine începe să plângă.
El vrea să facă înot doar o jumătate de oră, nu o oră. 
O oră e mult prea mult, într-o oră i se face prea dor de mine. De aceea e bine să stea doar jumătate de oră şi ca atare mă roagă să îl informez pe antrenor.
19:55
O nouă mărturisire: nu e vorba de dor de mamă, e o problemă de curaj. Nu are! 
Plânge pentru că nu are curaj. Şi fără curaj nu poţi înota.
20:00 
Introduc copilul la bazin şi îi spun antrenorului care e dorinţa noastră: azi doar juma de oră. 
Antrenorul îmi confirmă trăgandu-mi cu ochiul că DA, astăzi doar juma de oră! Şi îl preia pe Campionul Plâns promiţându-i cea mai bună plută.
20:05 
Începe nebunia cu îmbrăcatul şi uscatul copiilor care avuseseră înot cu o oră înainte.
Taţii usucă părul fetelor...ca şi cum sunt pregătiţi cel puţin cu un master în domeniu.
Eu mă gândesc ce face Campionul....
20:10 
Apare antrenorul...îmi trage cu ochiul, mă tachinează cu "deci ziceţi că doar juma de oră facem azi"....şi pleacă...evident, nu înapoi în bazin. 
Mi se ridică tensiunea...cu cine naiba a lăsat ăsta copiii?
Mă liniştesc amintindu-mi de "domnul cu băţul" cum îi spune Copilul - adică un alt antrenor care îi pescuieşte pe copii cu un băţ dacă e cazul....să mai scape de pe plută.
20:15 
"Tati!!! aici nu m-ai uscat"/ "Lasă Tati, că e maşina aproape"
20:18 
Verificat pe Facebook numărul de like-uri  de la ultima postare pe blog.
20:20 
Ultimul uscător de păr s-a oprit....e linişte. Aşa reuşesc să mă adun şi plec la supermaketul din apropiere să cumpăr...diverse.
20:45 
Mă întorc de la supermarket - minus 50 lei- cumpărat nimicuri.
20:46 
Verificat Facebook din nou - dau like la o poză cu nişte urşi - postată de soţul meu (inginer silvic). Se pare că într-una dintre delegaţiile lui se întâlnise cu ursul.... şi nu mi-a spus nimic:)
Nu cred că e cazul să mă îngrijorez, l-am lăsat acasă sănătos, cu ursul probabil se întâlnise cu o zi înainte.
20:58 
Părinţii bagă uscătoarele în priză!
21:07 
Iese Campionul :) cu un zâmbet larg : Mama, Ea e Iulia. Am cunoscut-o în bazin. Ea vine miercuri la înot...venim şi noi miercuri?

Presupun că ceva curaj tot a avut...adică era într-un bazin, nu ştia să înoate, avea doar o plută şi ...făcuse social networking.


P.S
Mărturisesc cu sinceritate că la ora 20:32 am mâncat nişte biscuiţi cu ciocolată de la Milka.
Total greşit! După o zi atat de...sănătoasă! 
Total greşit! Era şi ciocolată şi era şi după ora 7....dar  în apărarea mea ...să ştiţi că mergeam pe jos în timp ce mâncam....











marți, 7 octombrie 2014

Plăteşte-te întâi pe tine însuţi


Dupa cronica unei piese de teatru sensibile si care te pune pe ganduri, probabil ca nimic nu e mai potrivit ca recenzia unui workshop de educatie financiara.

Sa vedem.
As vrea insa ca postarea asta sa fie una usor educativa, adica sa va arat nu doar de ce era amuzant la workshop dar si ce sa faceti ca sa faceti bani.

Ghinion! nu am reusit sa aflu desi cursul a tinut 5 ore!
E adevarat, am plecat inainte sa se termine. 
Dar cred ca daca mai stateam veneau oricum sa ma ia cei de la Protectia Copilului!

Copil care - by the way cand m-a vazut agitata, transpirata mi-a spus senin: dar nu e vina ta, Mami! e vina cursului ca ai stat atata!

Exact! Am stat atata si am aflat ce?

Am aflat ca orice ai face, intai si intai trebuie sa te platesti pe tine insuti!
Ai facut bani? ok! Bravo!
Pune 10% deoparte si abia apoi incepe sa cheltui banii pe care i-ai facut.

O sa spun si eu ca trainerul:

 Nu poti 10%? Pune 5%! Nu poti 5%? Pune 2%? Nu poti 2%? Pune la naiba 10 lei! Dar pune ceva!


Si dupa aceasta chestie practica s-a cam terminat cu educatia financiara efectiva.
Totul a fost despre schimbarea hartilor mentale, despre gandirea pozitiva, despre programare, despre legea atractiei.

Si totusi...cum sa faci bani?

Nu am aflat. 
Dar am aflat ca banii sunt buni, banii nu sunt ochiul dracului si ca cei bogati nu sunt nefericiti:)

Am trecut cu greu peste energizarea pe care ne-a impus-o trainerul - ne-am masat pe spate, ne-am batut pe umar, ne-am aplaudat EVIDENT, ne-am ridicat in picioare si am strigat cu totii ACUM! ACUM! ACUM E MOMENTUL IN CARE..

nici nu mai stiu ce moment era...
au fost multe momente! unele le-am validat cu YES! YES! YES!
au fost si momente in care a trebuit sa ridicam mana - doar aceia dintre noi care consideram ca sexul este important intr-o relatie!
nu am inteles nici azi ce legatura avea asta cu banii :)
desi imi amintesc o foarte buna gluma cu : sexul gratis este cel mai scump!

revin!
trecand peste toate astea, omul avea dreptate: trebuie sa economisesti, trebuie sa ai o pusculita pt pacea mintii, trebuie sa ai o pusculita a bucuriei, trebuie sa ai un buget, sa ai respect pentru cei care sunt deja impliniti financiar.
in esenta - trebuie sa ai un management al banilor, sa iti propui niste teluri si sa le atingi gestionandu-ti frica.

atasez si "inchipuirile" mele dupa un exercitiu de hipnoza in care am constientizat care este programul dupa care functionez eu ....gresit, in mod evident:)

deci - urmeazaaaaa cum ar fi sa am bani din abundenta si ce mi-as cumpara de banii aia!

va rog, fiti ingaduitori - eram dupa hipnoza :)









luni, 6 octombrie 2014

Cronică de teatru...electric

Dragii mei,

Când plouă şi sunteţi obosiţi şi e întuneric şi vreţi să vă culcaţi fără să spălaţi vasele....luaţi-vă 20 lei şi mergeti la Electric Theatre!
O să vă simţiţi ca ..am vrut să scriu...ACASĂ!

Dar e greşit..o să vă simţiţi în toate felurile - o să râdeţi, o să plângeţi, o să vă pară rău, o să regretaţi, o să vă faceti promisiuni....şi când se termină piesa....o sa vă întoarceţi acasă:)

Piesa pe care trebuie să o vedeţi se numeşte "Dumnezeul de a doua zi", dar parcă mai bine i se potriveşte titlul în engleză "Once upon a second time".
Are titlul şi în engleză pentru că fost jucată şi la Londra - aşadar e un "must see" :)

O să vă regăsiţi acolo: dacă nu aţi făcut ceva memorabil până la 30 de ani (deşi 30 e doar un număr şi memorabilul se poate adapta la orice vârstă), dacă aţi stat cu părinţii şi voiaţi să NU, dacă aţi fost dezamăgiţi, fericiţi, dacă aţi avut zile grele care au început de dimineaţă şi aţi găsit înţelepciunea să nu provocaţi dimineţile, dacă, dacă....

Şi mai ales dacă atunci când aţi iubit aţi vrut să rezolvaţi din problemele lumii crezând cu tărie că puteţi să faceţi asta...trebuie neapărat să mergeţi la această piesă!

Şi dacă nici asta nu v-a convins poate vă convinge pălinca oferită de Actriţa din rolul principal după spectacol :)...când o să vă vină să beţi fie că sunteţi sau nu cu maşina :)

E exact cum se spune şi în piesă: Dumnezeu are un fel ciudat de a rezolva lucrurile...a doua zi!


luni, 29 septembrie 2014

Dragostea pentru o Dacie


Când eram mai tânără (a se citi mai mică) îmi plăcea foarte mult să ascult poveşti despre mari iubiri....
Şi tot timpul mă întrebam: dar cum de? şi cum ar fi fost dacă nu se întâlneau? şi de unde au ştiut că sunt făcuţi unul pentru celălalt şi tot aşa....
Cu trecerea timpului am început să mă întreb uitându-mă în jur: cum de au putut să stea atat de mult timp împreună?oare nu era mai bine dacă nu se întâlneau? :) 
Sigur sunt tot felul de explicaţii şi tot felul de reţete cu ce să faci şi ce să nu faci în dragoste.

Am găsit şi eu o posibilă explicaţie...la mine la bloc:)

Este vorba despre Dragostea pentru o Dacie - asta e cheia! 

Dacă după ani de zile el, ea şi Dacia sunt încă împreună ....o fi dragoste adevarată.
Şi dacă după ani de zile el, ea şi Dacia stau împreună la garaj seară de seară....o fi dragoste adevărată.
Dacă după ani de zile el, ea şi Dacia pot intra în garaj dovedindu-şi compatibilitatea iar şi iar atunci...o fi dragoste adevărată.

Ataşez nişte exemple:



Dacă acest blog ar fi fost unul motivaţional-aspiraţional aş fi încheiat cu:

Vă invit să găsiţi Daciile din vieţile voastre! 



Viata e pe zile - continuare


Am stabilit zilele trecute că viaţa e pe zile.
Aş vrea să mai dau exemplu de o Zi.

A fost o zi foarte aglomerată cu foarte multă treabă.
O zi în care nu am băut nici apă şi în care nu am ajuns pe la baie decât ca să dau un telefon de control acasă:)

Dar apoi totul s-a schimbat cand am primit un sms:
"Moni, calul lu' moşu-tău a fătat un mânz azi noapte şi nimeni nu a avut habar de asta"

Şi ziua a luat o altă turnură :)

Astfel am răspuns la întrebarea: 
"Si ce ai facut azi la lucru, Mami?"
cu 
"Am primit un sms că Moşu' are un mânz"

Iar urmarea: 

"Dacă e gri o să îl sun să îi pună numele Felix!"

m-a facut să uit că m-am aşezat pe guma de mestecat uitată pe canapea.



sâmbătă, 20 septembrie 2014

EXCELENT!

Am ajuns printr-un concurs de împrejurări la o şedinţă de înfrumuseţare. Aceasta era de fapt o prezentare unor produse foarte cunoscute, familiarizarea cu sistemul firmei cu pricina şi o racolare de noi membri...în esenţă.

Încă de la început am fost reticentă şi nu am vrut să merg.....
Dar m-am dus "cu fetele" ...aşa ca să ieşim!

Am ajuns acolo şi toată lumea era zâmbitoare! toată lumea aştepta cu nerăbdare şedinţa de demachiere, tonifiere...nu stiu..erau multe "ere"!
Organizatorii erau foarte, foarte atenţi cu toata lumea...o domniţă a venit după mine toată sala să îmi aducă un pahar cu ceai...pe care îl lăsasem intenţionat pe masa de la intrare!

Dar iată ca începe şedinţa! nu înainte însă de efectuarea unui sondaj privind jumătatea de faţă cu care vom începe "lucrarea".
după numărarea voturilor, se anunţă rezultatele...şi a ieşit DREAPTA!
prezentatoarea ne-a liniştit însă imediat pe noi..stângacele...că după dreapta, fără sa mai supunem la vot...o să lucrăm şi STANGA!

aşa că începem demachiere, scrub, mască, tonifiere...habar nu am ce am facut!
că aveam emoţii să iau dischete demachiante, să întind lăbuţa să îmi dea doamna produsele pe care trebuie să le folosesc de acum înainte, să mă uit cum fac fetele din jur să nu cumva sa ies din turmă, şi în tot acest timp să ascult poveştile de succes ale celor ce....se demachiasera şi ei sâmbăta la 11 dimineaţa printre nişte necunoscuţi!
pentru ca...tre sa începi de undeva! :)

astfel...deşi sceptică cu partea Dreaptă....nu ştiu cum se face că la Stânga eram deja degajată, sigură pe mine, luam dischetele demachiante cu ochii închişi (că şi cu ei deschişi tot aia era...că nu aveam ochelarii), îmi plăcea tot ce se întîmpla!



deja aplaudam la fiecare mica realizare:
- am aplaudat si m-am bucurat sincer când un băiat de 20 ani a povestit cum este realizat de un an - ca nu mai cere bani de la părinţi şi are şi masa musculara dorită;
- am aplaudat când prezentatoarea - ne-a povestit cum era constipată şi acum nu mai e;
- am aplaudat când am reuşit să terminăm şi partea stângă a feţei
- am aplaudat că ne-am decis sa mergem acolo.

si toate astea erau validate de EXCELENT!

totul era EXCELENT.
ne demachiam - era excelent!
consumam dischete demachiante - era excelent!
eram frumoase când am ajuns acolo - era excelent!
eram mai frumoase după tratament - era excelent!

în mod bizar însă - reticenţa mea de la început dispăruse.
era excelent, nu?

şi aşa am ajuns să caut prin agenda telefonică şi să numesc fete care s-ar simţi excelent mergand acolo la o şedinţă asemănatoare!

şi cel mai tare a fost când i-am cerut un CV colegei de oglindă pentru că în câteva minute de cand o cunoşteam am identificat la ea nevoia şi dorinţa ei de schimbare...şi îi găsisem - cum spunem noi- un job opportunity pe care nu trebuie să il rateze!
Excelent, nu?

Poate aveţi tendinţa să spuneţi: AŞA, ŞI?

E EXCELENT, dacă asta vreţi să spuneţi! :)
EXCELENT!






joi, 11 septembrie 2014

Viaţa e pe zile

sunt zile în care ai vrea să stai o viaţă....

aşa cum sunt zile peste care uneori îţi vine să sari!

şi apoi mai sunt zile din alea care apar aşa din senin - pentru că din înnorat nu au cum să apară:) - şi care te fac să spui: cât poa' să fie de fain!!!!!

sunt zilele alea în care cineva, oricine se întrerupe din viaţa lui şi vine şi îţi spune: mulţumesc! ce mi-ai spus acum mult timp a schimbat ceva în mine!

sunt zilele în care ai nevoie de 72 de ore ca "să ajungi la zi"  :) ; 
zilele alea în care ajungi acasă cu gândul că trebuie să faci curăţenie după ce s-a zugrăvit, dar în casă e lună şi bec, iar zugravul ţi-a lăsat în frigider o sticlă de Cola - cu mesajul "viaţa are gust" :)

sunt zile....şi ZILE:)

marți, 19 august 2014

Întoarcerea la obârşie

Întoarcerea la obârşie nu se face oricum, mai ales dacă Obârşia e a Lotrului:)
Aşadar, e august, e concediu, e concediu la Obârşia Lotrului.

De la început totul a fost suspect. 

Era foarte, foarte linişte. Şi asta se auzea foarte, foarte tare.

Dar nu am ştiut că e linişte.
Am tot încercat să desluşesc care era treaba pe acolo...dar parcă ma uitam la filme mute: 
                          - bureţarii adunau ciuperci în linişte.
                          - samsarii cumpărau ciupercile în linişte.
                          - secuii făceau kurtos in linişte...acolo în mijlocul Obârşiei Lotrului.
                          - turiştii vorbeau încet unii cu alţii, se scuzau dacă închideau portbagajul maşinii cu 
                            o mişcare prea zgomotoasă, etc.


Când în sfârşit am realizat că mă stresează LINIŞTEA :) sunt întrebată, probabil, deloc întâmplător:
nu ţi se pare că aici la Obârşie vorbim prea frumos?



Nişte flori culese în linişte...


Şi Lotru:









miercuri, 19 martie 2014

Cha-Cha un'!

La cererea publicului (mult prea fidel blogului asta prafuit...)

Stimati cititori,

Am fost invitata la lectia deschisa de dans a copilului meu - ca un cadou de 8 Martie.
Mai participasem la o astfel de lectie, cand am fost surprinsa sa vad cat de multa treaba facea Robert - cum anticipa miscarile, cum avea pozitie de dans, cum o sustinea pe partenera, cum ii placea foarte mult {si eu habar nu aveam!}, cum, cum, cum...
Acum insa - surpriza! - lectia deschisa de dans a copiilor era de fapt o lectie de dans pentru mame.

Si uite asa m-am trezit in fata copilului care imi spunea cum se face "patratul mic", cum atunci cand el porneste in fata cu dreptul eu merg in spate cu stangul, cum e multa munca  pana la "patratul mare".

Asa ca am inceput sa ma agit: de ce nu am venit incaltata corespunzator, de ce nu m-au anuntat ca se va face asta?????,
De ce e atat de greu sa faci "patratul mic"?
Ce Dumnezeu se intampla? Doar eu am fost la dansuri la Clubul Pionierilor?!

Nu m-am dezmeticit bine la vals ca am trecut la cha-cha!

Si dupa tot trainingul asta am stat deoparte. Era randul copiilor sa ne arate cum se face.

Atunci am inceput sa ma agit si sa ma gandesc ca iar am ajuns exact cand incepe lectia (asta fiind o minune...pt ca de fapt eu nu ajung nici cand se termina lectia), iar nu aveam aparatul foto (desi toata lumea poza, filma) si cel mai important: am fost stangace si probabil l-am facut pe copil de rusine - la urma urmei el stie de un an sa faca "patratul mic" iar eu m-am impiedicat in cipicii albastri.

DAR in timp ce ma gandeam eu la toate astea, Robert a iesit din rand, a luat-o la fuga spre mine, mi-a pupat mana...si a fugit inapoi la cha-cha!

A simtit! A simtit ca m-am straduit...