luni, 4 mai 2015

Orgasmic App


Am început să uit.
Nici nu mai ştiu de când am început să uit. Cred că am uitat :)

Aşa că am început să notez tot felul de lucruri, dar şi asta s-a dovedit complicat pentru că ori uit unde am pus hârtia pe care am notat, ori o pierd, ori scriu pe un post-it pe care îl uit lipit prin cine ştie ce locuri, ori notez într-o agendă pe care nu o mai deschid cu zilele.
Chiar am încercat să îmi pun pe coperta agendei un post-it pe care să scrie: "Deschide agenda" dar am uitat-o în sertar/în geantă şi nu am reuşit nici aşa!

Am căutat soluţii şi pentru unul din lucrurile importante pe care trebuie să îl notez am găsit o aplicaţie pe telefon.
Da, sunt multe lucruri importante - şi am multe remindere şi to do list-uri!
Puteţi spune că nu e nevoie de un App pt asta - dar în ziua de azi pt orice ai nevoie de o aplicaţie.
Aşa că eu mi-am descărcat o aplicaţie în care poţi nota  în fiecare lună data începerii menstruaţiei.

(Ştiu! terminologia este variată, eu însă voi păstra exprimarea cu menstruaţia)

Doamnelor (pentru că vouă mă adresez), această aplicaţie deosebită calculează tot, absolut, tot ce vreţi, după ce puneţi bifa la data începerii unui nou ciclu menstrual!

Adică tot: câte zile durează ciclul, care sunt zilele în care sunt şanse medii, mari sau deloc să rămâi însărcinată.
Chiar poţi bifa nişte simptome din perioada premenstruală - şi sunt convinsă că aveţi o grămadă! poţi adauga tu simptome noi dacă cele din aplicaţie nu te mulţumesc - şi sigur în perioada aia nu va mulţumeşte nimic!

Sunt super mega simptome: anxiety, body aches, breast sensitivity, cramps, irritability şi multe multe altele.

Observaţi că am studiat puţin:)

Ce m-a terminat însă e faptul că această aplicaţie poate calcula care este probabilitatea să ai orgasm!
Da. 
Probabilitatea să ai orgasm - indiferent de situaţie - cu sau fără sindrom premenstrual, cu sau fără contact sexual, folosind sau nu metode de protecţie!

Nu-i aşa că e super-mega-giga-power????


Am uitat să spun că face şi proiecţii pentru viitor - iar ce m-a enervat cel mai tare este că în concediul pe care îl aştept de un an sunt şanse foarte mari să mi se întâmple cel puţin 2 lucruri: ori voi avea simptome premenstruale ori voi avea.....

Sau se poate şi...şi?



Gata cu suspansul: aplicaţia se cheamă My Calendar!

Pentru alte aplicatii pertinente - de genul - BaniIQ voi reveni ulterior!