sâmbătă, 20 septembrie 2014

EXCELENT!

Am ajuns printr-un concurs de împrejurări la o şedinţă de înfrumuseţare. Aceasta era de fapt o prezentare unor produse foarte cunoscute, familiarizarea cu sistemul firmei cu pricina şi o racolare de noi membri...în esenţă.

Încă de la început am fost reticentă şi nu am vrut să merg.....
Dar m-am dus "cu fetele" ...aşa ca să ieşim!

Am ajuns acolo şi toată lumea era zâmbitoare! toată lumea aştepta cu nerăbdare şedinţa de demachiere, tonifiere...nu stiu..erau multe "ere"!
Organizatorii erau foarte, foarte atenţi cu toata lumea...o domniţă a venit după mine toată sala să îmi aducă un pahar cu ceai...pe care îl lăsasem intenţionat pe masa de la intrare!

Dar iată ca începe şedinţa! nu înainte însă de efectuarea unui sondaj privind jumătatea de faţă cu care vom începe "lucrarea".
după numărarea voturilor, se anunţă rezultatele...şi a ieşit DREAPTA!
prezentatoarea ne-a liniştit însă imediat pe noi..stângacele...că după dreapta, fără sa mai supunem la vot...o să lucrăm şi STANGA!

aşa că începem demachiere, scrub, mască, tonifiere...habar nu am ce am facut!
că aveam emoţii să iau dischete demachiante, să întind lăbuţa să îmi dea doamna produsele pe care trebuie să le folosesc de acum înainte, să mă uit cum fac fetele din jur să nu cumva sa ies din turmă, şi în tot acest timp să ascult poveştile de succes ale celor ce....se demachiasera şi ei sâmbăta la 11 dimineaţa printre nişte necunoscuţi!
pentru ca...tre sa începi de undeva! :)

astfel...deşi sceptică cu partea Dreaptă....nu ştiu cum se face că la Stânga eram deja degajată, sigură pe mine, luam dischetele demachiante cu ochii închişi (că şi cu ei deschişi tot aia era...că nu aveam ochelarii), îmi plăcea tot ce se întîmpla!



deja aplaudam la fiecare mica realizare:
- am aplaudat si m-am bucurat sincer când un băiat de 20 ani a povestit cum este realizat de un an - ca nu mai cere bani de la părinţi şi are şi masa musculara dorită;
- am aplaudat când prezentatoarea - ne-a povestit cum era constipată şi acum nu mai e;
- am aplaudat când am reuşit să terminăm şi partea stângă a feţei
- am aplaudat că ne-am decis sa mergem acolo.

si toate astea erau validate de EXCELENT!

totul era EXCELENT.
ne demachiam - era excelent!
consumam dischete demachiante - era excelent!
eram frumoase când am ajuns acolo - era excelent!
eram mai frumoase după tratament - era excelent!

în mod bizar însă - reticenţa mea de la început dispăruse.
era excelent, nu?

şi aşa am ajuns să caut prin agenda telefonică şi să numesc fete care s-ar simţi excelent mergand acolo la o şedinţă asemănatoare!

şi cel mai tare a fost când i-am cerut un CV colegei de oglindă pentru că în câteva minute de cand o cunoşteam am identificat la ea nevoia şi dorinţa ei de schimbare...şi îi găsisem - cum spunem noi- un job opportunity pe care nu trebuie să il rateze!
Excelent, nu?

Poate aveţi tendinţa să spuneţi: AŞA, ŞI?

E EXCELENT, dacă asta vreţi să spuneţi! :)
EXCELENT!






2 comentarii:

  1. De data asta nu te-am mai propus eu la sedinta de excelenta :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Greu te.am iertat atunci cand m.ai propus...dar acum inteleg ca te.a luat valul:-)

      Ștergere