luni, 1 decembrie 2014

De 1 Decembrie...nu-i pamant ca si Ardealul!

Am participat si eu...ca tot romanul, azi de ziua lui, la defilare, la concert, la kurtos, la tot!
Nu am inteles inca  - si sunt sanse sa nu inteleg niciodata - care e treaba cu hamsiile!
Nu pot intelege!

Trecand insa peste hamsii - cu greu ce-i drept - azi nu am simtit spiritul romanesc, nu mi-a venit sa cant "noi suntem romani" - desi m-a obligat Copilul, cand a inceput sa ploua am plecat de la concert (iar ploaia nu e niciodata un impediment pentru mine), nu am stat la artificii, nu am facut nimic ca sa punctez ziua tarii mele.

A fost insa un moment cand am facut tot, absolut tot ca de 1 Decembrie...sa fiu acolo!

Nu va inchipuiti ca ne intoarcem in timp ..pana in 1918 :)
Nici nu ne putem intoarce exact in timp intrucat am uitat anul in care am fost ACOLO!
Adica..poate era 2002, poate era 2003...nu imi amintesc exact!

Dar imi amintesc cum am plecat cu un tren de noapte la Alba Iulia - cu "fetele din camin".
Pur si simplu!

Pentru cei care au fost cu trenul  "la viata lor" - acest tren era de fapt personalul Bucuresti Nord - Teius - un personal dotat cu 2 trepe de caldura - foarte frig si foarte cald.
In noaptea aia a fost foarte frig :)
Am ajuns la Teius unde am stat toata noaptea, asteptand un tren de legatura, care sa ne duca la Alba Iulia.
Acum asa...retrospectiv pot spune ca a fost emotionant: erau veterani de razboi cu decoratiile in piept asteptand si ei sa ajunga la Alba, oameni in costume nationale...mancand parizer cu paine intr-o gara... ca sa ajunga la Alba Iulia, gara era ticsita de oameni faini....

Cum parea atunci
Si atunci parea la fel!

Gara aia din Teius parea magica, luminoasa...si avea un scop - nu parea deloc ponosita si infricosatoare - cum era de fapt si e si acum:)
Iar restaurantul Cafe River - ramas de referinta in memoria noastra colectiva - a noastra, a fetelor din camin - a fost....cel care ne-a tinut de cald.
Tin minte cum am cantat acolo tot felul de cantece, cum nu am mancat si nici nu am baut nimic - ca ...nu venise inca bursa :) , cum luni de zile apoi m-a obsedat melodia Adei Milea: Perspectiva (as fi pus un link sa o ascultati - dar e atat de elitista ca nici nu se gaseste pe youtube).
[iata un teaser: vrei sa fii mare in tara ta/atunci pleaca din ea/ cat de departe vei putea/numai asa vei progresa]


Am ajuns la Alba Iulia cu noaptea-n cap - ne-am adapostit intr-o biserica pana s-a luminat de ziua, am urmarit defilarea, am cautat cu disperare o placinta cu varza, am dansat hora unirii cu niste necunoscuti, am fluturat stegulete, ne-am certat pentru ca eram obosite, ne-am impacat pentru ca eram foarte obosite, iar seara ne-am inghesuit intr-un personal si ne-am intors la Brasov.
La Sighisoara maica-mea mi-a azvarlit o geanta in tren - cu hainele spalate si mancare facuta!



Au trecut mai bine de 10 ani ....inca nu stim ce a fost in aer atunci:) - o fi fost tineretea, prietenia, Romania :)


Dar...dupa mai bine de 10 ani, noi, fetele din camin, cel mai mult ne felicitam de 1Decembrie :), nu trecem prin gara Teius fara sa dam sfara-n tara, ascultam in continuare Ada Milea (eu sigur:) ), iar Cafe River din Teius- e un loc de neegalat!


2 comentarii:

  1. 2003 cred ca a fost...imi mai aduc aminte de ceata care invaluia cetatea si ne facea sa credem ca ne-am intors in timp si de ce pui de somn am tras intr-unul din jilturi in biserica :)
    Mais ou sont les neiges d'antant ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Si pentru mine gara din Teius este magica, bunicii mei au locuit in Teius. Da, nu-i pamant ca si Ardealul, dar sa stii ca nu numai de 1 Decembrie!

    RăspundețiȘtergere