Scările Levantului

Ceea ce urmează nu e o cronică de carte!

Ştiu! Am mai spus asta legat de cronici şi în cazul unei piese de “teatru electric” şi totuşi ce am scris a mobilizat nişte oameni (vreo 2 cred, că pe sora-mea am obligat-o eu) care s-au dus să vadă piesa!

Nu mai spun că am o prietenă în Caracal care ar fi venit dar nu mai ştiu ce i s-a întâmplat şi nu a ajuns! :)

De data asta e mai simplu. E vorba despre o carte.

Astfel va recomand cu căldură Scările Levantului – Amin Maalouf, Editura Polirom.

Ştiu că e greu cu cititul zilele astea – şi nu mă refer aici doar la lipsa de timp – e greu şi să alegi ce să citeşti.

Simt şi eu că deşi poţi frunzări o librărie întreagă sau poţi naviga pe zeci de site-uri poţi să nu găseşti ceva ce să ţi se potrivească!

Acum gândindu-mă mai bine, nu trebuie să citeşti ce ţi se potriveşte – la urma urmei, aia ştii deja!

Uneori face bine să citeşti ce nu ţi se potriveşte  - ce te strânge sau ţi-e larg sau te face să transpiri!

Şi revenind: după toate dilemele astea, când totuşi ai casă plină de cărţi şi nu ştii ce să citeşti într-o duminică după-amiază, întrebi pe Cineva.

Norocul meu e că eu îl am pe acest Cineva care ştie ce carte să îmi dea când criteriile mele sunt: “o carte faină care să îmi placă!”

Şi aşa într-o duminică am ajuns la : Scările Levantului.

Scările Levantului spune o poveste grozavă – iar mie îmi plac poveştile la nebunie.

E o poveste despre istorie, război, familie, dragoste, conjuncturi de tot felul şi drame de tot felul şi despre vieţile unor oameni trăite parcă, dintr-un anumit punct, în universuri paralele.

Si ca orice poveste te face să stai cu sufletul la gură şi să speri. Şi tot speri până la ultima pagină!

Cam aşa face şi eroul cărţii.

Continuă să creadă în ceea ce a iubit cândva, în ceea ce a crezut cândva şi continuă să aştepte cu simţurile amorţite Libertatea!

Pe mine m-a făcut să mă gândesc la cum tu poţi să te încrezi în iubirea altora (autentică) şi în puterea lor (reală) şi asta să te ţină în viaţă, dar de fapt singurul suflet în care trebuie să ai încredere eşti Tu.

Tu eşti cel de care trebuie să ai cea mai mare grijă şi Tu eşti cel de la care îţi va veni salvarea.

În încheiere, o să spun şi eu ca eroina cărţii pe care o citesc acum (poate o să revin cu o necronica şi la cartea asta): am citit atâtea cărţi şi nu sunt niciodată sigură de ceea ce am înţeles din ele.

Aşa şi eu, nu am pretenţii că am înţeles.

Pot însă spune că mi-a plăcut – şi mai jos sunt două dintre pasajele care mi-au plăcut cel mai mult din Scările Levantului:

 “..e un obicei foarte prost să împopoţonezi copiii cu prenume care exprimă opiniile, entuziasmele sau îndeletnicirile de moment ale părinţilor; cred că sunteţi de acord că un prenume trebuie să fie o pagină dintre cele mai imaculate, astfel încât purtătorul lui să poată scrie pe ea, de-a lungul întregii vieţi, doar ceea ce va fi în stare să scrie.”

Şi:

“Nu există un moment în care să nu vii. Atunci când aştepţi cu înflăcărare, cu cât trece mai mult timp, cu atât eşti mai convins că ziua mult aşteptată se apropie. A trecut un an?...Au trecut doi ani? E pe cale să sosească”