Să nu am nici o rezoluţie!

Prima rezoluţie pentru 2015: să nu am nici o rezoluţie PUNCT

Aşa am zis la sfârşit !

Pentru a ajunge însă la concluzia asta am făcut un demers. Nu puteam aşa oricum!

Pentru că e demonstrat ştiinţific că atunci când ai un plan ai mai mari şanse să reuşeşti!

Bine, nu are rost să intrăm în profunzimi şi să vorbim despre cum trebuie să ştii ce vrei, să afli exact ce îţi doreşti, să stabileşti cum ajungi “acolo”!

Eu am optat pentru varianta scurtă – să îmi stabilesc ce şi cum voi face în 2015!

Acuma sincer vorbind aveam planuri şi rezoluţii şi pentru alţii...pentru că vreau să trăiesc într-o lume mai bună şi am văzut unele lucruri care se pot corecta.

DAR mi-au spus apropiaţii că asta e ceva ce numai un “control freak” ar face, iar eu chiar voiam sa pun pe lista mea proprie de rezoluţii – să nu mai fiu un control freak.

Aşadar m-am ocupat numai de mine!

Dar pentru că nu am avut timp să mă ocup pe îndelete de treaba asta, iată-mă în 31.12.2014, la orele 15:00, în celebrul de acum troleu 11 întorcându-mă de la lucru (da, de la lucru) şi scriind pe genunchi pe o juma de foaie ruptă din agenda de 2014.

M-am gândit că juma de foaie îmi ajunge – dar mă prinsese nebunia cu rezoluţiile şi după a doua staţie deja scriam pe verso!

Am ajuns acasă şi m-am apucat de dat ordine – că na! Era ultima zi înainte de a înceta asta cu controlul :)))))

Aşa că nu am fost chiar atentă când foaia mea plină de rezoluţii şi-a luat zborul.La propriu.

Cineva din casă a cotrobăit prin geantă să vadă dacă i-am adus o surpriză...şi surpriză! a găsit o foaie, a făcut-o avion şi...dusă a fost!

Şi culmea a fost că nu mi-am putut aminti nici măcar una din rezoluţiile volante!

Mă tot gândesc dacă nu cumva pusesem pe lista: exerciţii de memorie!

În fine!

Am dat restart sau refresh sau ce o fi şi m-am apucat de lucruri noi!

A! Şi l-am dus pe copil la patinoar!

Pornisem ca un control freak – un copil trebuie să ştie să se dea cu patinele, doar eu ştiam când eram de vârsta lui! Normal că îl vom ajuta, dar trebuie să înveţe!

Se pare însă că cel care “ajută “ trebuie să patineze şi el!

Aşa a spus doamna de la casa de bilete: toată lumea trebuie să aibă patine!

Am încercat timid: “se poate să plătim închiriatul lor dar..să nu le folosim?” “Nu!” – şi aproape ne-a prins degetele când a închis gemuleţul.

Şi că să nu va mai ţin în tensiune – da, am patinat! Dar a fost greu!

Nu ştiu exact de ce – cred că gheaţa era foarte alunecoasă!

Şi...mai ales ...mai ales mie îmi era frică!

Adică apogeul l-am atins când Copilul mi-a spus: “Mami, lasă-mă de mâna că tu cazi şi o să mă faci şi pe mine să cad!”

Şi uite aşa am stat pe margine ţinându-mă strâns de parapet, făcând paşi mici şi foarte mici şi încercând să îmi păstrez echilibrul.

A fost aşa o anumită tensiune până când am căzut prima dată!

De fapt până când m-am ridicat de jos prima dată!

Şi apoi a fost fain! Foarte fain chiar!

Şi când am ajuns acasă m-am gândit cât de greu e totuşi să te apuci de ceva!

Adică da – îţi aminteşti cum făceai şi ştiai tu – dar dacă trebuie să dovedeşti s-ar putea să nu fie chiar aşa de simplu!

Totuşi când faci ceva care îţi place nu se poate să nu rămână urme!

De exemplu în cazul meu urmele, de fapt, urmările au fost că am avut febra musculară 2

zile la mâini – de la cum am strâns parapetul ăla salvator!

Dar na – urmele astea au fost şi sunt şi o dovadă a curajului!

Pentru că mi-am făcut curaj!

Aşa, şi?

Cum aşa, şi?

Să ai curaj e cea mai mare rezoluţie!

PS1: a două rezoluţie pentru 2015: să nu mai apar în poze când nu am părul aranjat.

PS2: a treia rezoluţie: să am părul aranjat mai des.